Edi Iordănescu a dezvăluit un episod neștiut până acum din relația cu tatăl său, Anghel Iordănescu. Se pare că „Generalul” avea reguli stricte pe vremea când era selecționer și toată lumea trebuia să le respecte, chiar și juniorul.
Anghel Iordănescu a fost selecționerul României de trei ori: între 1993-1998, între 2002 – 2004 și între 2014-2016. În primul mandat petrecut la națională, „Generalul” a condus „tricolorii” la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, în 1994.
Edi Iordănescu își amintește și acum un episod de la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii. Se pare că Anghel Iordănescu era foarte superstițios și toată lumea trebuia să-i respecte regulile cu strictețe, chiar și Iordănescu Jr.
Tata avea foarte multe superstiții. Majoritatea dintre ele aveau legătură cu mine. Trebuia să păstrez o anumită distanță. În America, la Campionatul Mondial, m-a ținut la ușa hotelului.
Avea anumite ore de vizită. Eu am ajuns cu 15 minute mai devreme. Nu mi-a dat voie sa intru. M-a ținut la ușă până la ora de vizită”, a povestit Edi Iordănescu la AS.ro.
În schimb, Edi Iordănescu a ținut să sublinieze faptul că el nu are supertiții și că ușa o să fie mereu deschisă pentru toată lumea care vrea să ajute echipa națională.
Sincer, eu nu prea am superstiții. Eu nu o să-l țin la ușă, deschiderea mea va fi totală, atât pentru el cât și pentru ceilalți antrenori. Cine își dorește, va fi binevenit. Va fi deschidere către toată lumea care poate reprezenta ceva și poate ajuta echipa națională. Decât să ne aruncăm săgeți și critici, mai bine să punem fiecare mâna și să ajutăm”, a mai spus Edi Iordănescu.
Fundașul și căpitanul de la Rapid, Cristian Săpunaru (37 de ani), ar fi decis să revină la echipa națională după aproape trei ani. Playsport.ro a anunțat încă de la finalul lunii ianuarie că Săpunaru este gata să revină la lot.
Antrenorul de la Rapid, Mihai Iosif (47 de ani), a confirmat întâlnirea dintre Săpunaru și selecționerul Edi Iordănescu. Se pare că Iordănescu Jr l-a convins pe Săpunaru să revină la lot:
Săpunaru a avut o discuţie cu selecţionerul. Iar eu cred că dacă îl va convoca, el va răspunde prezent. Eu îmi doresc ca el să răspundă prezent.
Din câte ştiu ei doi sunt şi prieteni… iar eu cred că orice jucător bun poate fi un plus pentru echipa naţională”, a spus Mihai Iosif, la conferința de presă premergătoare partidei cu CFR Cluj.
Cristi Săpunaru și-a anunțat retragerea de la echipa națională pe 3 septembrie 2019. Rapidistul are la activ 36 de meciuri în echipa națională de seniori.