Răzvan Burleanu l-a anunțat pe Edi Iordănescu ca selecționer al echipei naționale. Președintele FRF a anunțat că fostul tehnician al FCSB va avea un contract pentru următoarele două campanii de calificare.
Edi Iordănescu va avea ca obiectiv calificarea naționalei la Euro 2024.
Răzvan Burleanu a avut o scurtă introducere în cadrul conferinței de presă, în care a prezentat câteva detalii despre contractul pe care îl va avea noul selecționer.
„Suntem încrezători că va construi o echipă competitivă, capabilă să atingă obiectivele. Ne bazăm pe coeziunea lotului, principala moștenire lăsată de Mirel Rădoi. Acesta a adus mulți tineri la lot, iar în 2-3 ani vor ajunge la maturitate fotbalistică. Așa că vor veni rezultatele, de aceea credem în Edi Iordănescu și mandatul lui.
Contractul lui se întinde pe parcursul Ligii Națiunilor și Campionatul European. Trebuie să califice România lșa Euro 2024, dar și câștigarea grupei de Liga Națiunilor”, a declarat Răzvan Burleanu în cadrul conferinței de presă de la Mogoșoaia.
„Boloni a vrut să vină la națională. Nu au fost probleme de ordin financiar, dar au fost alte elemente care nu au dus la un consens. Este vorba de obiectivul intermediar, stabilitatea staff-ului tehnic și clauzele de reziliere.
Liga Națiunilor este importantă, ne poate duce la barajul la Euro, am mai făcut-o. Cu clauza nu am vrut să repetăm greșala Federației din primul mandat al dânsului. Este ceva normal, același contract a fost prezentat tuturor candidaților, nu doar lui. A fost prezentă în toate contractele antrenorilor din ultimii 6 ani”, a mai spus președintele FRF.
„Ofertele au fost sincere, cred că v-au confirmat toți cei cu care am discutat. Am stat mai mult să așteptăm răspunsul lui Dan Petrescu, dar nu a fost să fie. Apoi am schimbat strategia și am deschis discuții cu cei trei antrenori de pe listă: Loți Boloni, Adrian Mutu și Edi Iordănescu. Iar acum am ajuns la această situație fericită, cu noul selecționer.
Nu sunt supărat pe Adrian Mutu, este fals ce s-a speculat. Noi am colaborat foarte bine cu el, de aceea a fost pe lista. El și-a atins obiectivul, ne-a dus la Euro. Apoi contractul lui s-a terminat, el ne-a zis că vrea la o echipă de club. Chiar nu a fost o problemă”, a mai spus Răzvan Burleanu.
„Vreau să mulțumesc celor de la FRF pentru încredere, am simțit-o la toate discuțiile cu ei, asta contează pentru mine. Lumea crede în munca mea. Le mulțumesc și lui Contra și Rădoi, au muncit foarte bine, au lăsat lucruri bune. Știu că toți vrem calificări, dar asta se poate explica.
Sunt bucuros, entuziast, când reprezinți România e mare responsabilitate. Vin cu mare încredere, cred că putem construi o echipă care să strălucească și să ne facă mândri”, a declarat și Edi Iordănescu în cadrul conferinței.
Edi, să dea Dumnezeu să ai și noroc, nu numai cunoștințe
Mihai Stoichiță