365 de zile, plus încă o oră

Exact pe 17 decembrie, dar acum un an, pleca la drum Playsport. Am fost unul dintre cei care au făcut parte din echipa de start și care pot privi înapoi cu o anumită înțelegere a declanșării unui demers de presă absolut excepțional. În sensul în care, dacă admitem că esența e un snop de amănunte, cum spunea Adrian Păunescu, tot ceea ce s-a întâmplat în acel decembrie, și până la acest decembrie, a fost un mănunchi de detalii care s-au dovedit că au mișcat motoarele acestui site de sport mai bine și mai puternic decât se putea anticipa.

Mă gândesc acum că a trecut prea repede acest an, dar toate trec, în aceste vremuri, cu o viteză care ne anulează nu doar timpul de reflecție, ci chiar reflecția însăși.

Playsport însă merge mai departe cu rapiditatea secolului 21, în anul 21, către un an 2022 în care îi doresc mult succes. Unul pe care deja îl are, e adevărat! Și care trebuie continuat cu aceeași dăruire și spirit de anticipație. Pentru că, în cazul Playsport, ceea ce s-a luat inițial în calcul s-a și împlinit. Ceea ce nu e deloc puțin, ba dimpotrivă.

O discuție despre presa zilelor noastre merită continuată și ea, chiar plecând de la realitatea zilei de azi. Să faci un site nou de sport, să contezi în marele joc, să reușești să îți impui noile nume pe piață și să vii cu greutatea numelor care au făcut presă adevărată în ultimii treizeci de ani, iată un drum pe care, odată deschis, merită să mergi!

Altfel, tensiunea celor 365 de zile trecute a lăsat și a determinat consecințe. Presa te stoarce de energie, dar te recompensează în aceeași măsură în care îi oferi respectiva cantitate de energie. Văd că generațiile mai tinere au înțeles asta, cel puțin prin oamenii exponențiali ai ei.

Dan Petrescu își iartă jucătorii după înfrângerea cu FCSB: ”Măsuri? Doamne ferește! N-am luat niciodată!”

Petrescu și Munteanu, reacție la unison după eșecul suferit în fața celor de la FCSB:…

Să revenim și noi în realitatea ultimei ore, care urmează întotdeauna celor 365 de zile. Pentru că așa stau lucrurile în această meserie, cea mai grea din lume, cu siguranță, și poate și cea mai frumoasă. Poate, nu aș mai băga acum, după aproape trei decenii, nici mâna în foc și nici sutele de texte scrise pe hârtie adevărată sau pe aceasta, virtuală.

După fiecare an, mai vine o oră. Apoi încă una, și tot astfel, ultima oră, în presă, e cea care contează cel mai mult dintre toate. Câte ore are un an? Nu știu, se poate însă face calculul. Câtă tensiune este în acea “ultimă oră”, chiar nu se poate calcula omenește.

Nervi, inspirație, puls, atenție, viteză de reacție, stil. Unde e cazul. Calculați toate acestea la nivelul unui ziarist, înmulțiți ora aceea cu orele anului care s-a dus și așa e posibil să aveți o reprezentare a acestei meserii construită, ca și acest site, ca și altele, pe muchie de cuțit. Sau, mai bine, hai să nu mai calculăm nimic, în definitiv în presă nu e ca la matematică, deși, uneori, poate fi. Să spunem doar “la mulți ani!” celor care fac aici această meserie grea și tuturor celor care intră în competiția acestei meserii de a crede în oameni. Câți mai sunt, unde mai sunt.

La mulți ani! Sau LMA, cum se scrie în rigoarea vremurilor de azi, o rigoare mai sinceră, totuși, decât cea a epocii în care eu am început această profesie ca un destin. Desigur,și în cazul meu a funcționat și funcționează încă, teroarea magnifică a ultimei ore. Simt că e chiar mai acută decât în la ziarul “ORA”, în 1993.

Și atunci, ca și acum, ca să trecem la ceea ce arde și pentru alții, nu numai pentru noi, România nu avea selecționer. Atunci ne despărțisem, după 2-5 la Kosice, de Cornel Dinu, acum tocmai ce ne-a lăsat Mirel Rădoi, aflat la a treia ratare consecutivă de obiectiv.

Și atunci, ca și acum, federația s-a mișcat repede. Mircea Sandu a nimerit “antrenorul secolului” în persoana lui Anghel Iordănescu, și se știe tot ce a urmat, iar acum, probabil, luni, pe 20 decembrie, ori, și mai sigur, miercuri, pe 22, că tot e ziua lui de naștere, Dan Petrescu va fi numit selecționer și urmează să vedem ce și dacă se va întâmpla ceva cu naționala noastră. În sensul bun, că toate celelalte sensuri și direcții le-am tot experimentat în ultimii prea mulți ani.

Pentru că, și vreau să închei în ideea asta, meseria noastră, acest site de sport și celelalte, de sport sau nu neapărat, au nevoie nu doar de performanța lor pe piață, ci și de performanțele din teren ale celor despre care scriem. E atât de simplu încât am da ani din viață să se întâmple astfel! Ani pe care oricum îi plătim.

Oraşul în care nu ai voie să te naşti. Este chiar în Europa

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Odată instalat, Dan Petrescu, cel mai probabil, ar trebui să știe asta. Și probabil că și el crede asta. Mai rămân de obținut victoriile, atât pentru el, cât și pentru noi. Pentru că sunt aceleași.