Sabău a spus cum i-a dat ”șah” lui Hagi. ”Trebuie să mă gândesc / I-am dat încredere adversarului”
Ioan Ovidiu Sabău (55 de ani), antrenorul celor de la U Cluj, s-a declarat mulțumit de rezultatul pe care ”Șepcile roșii” l-au obținut sâmbătă seară la Ovidiu.
Campioana Farul, departe de forma din sezonul trecut, a scos un chinuit de 1-1 cu U Cluj. Ardelenii au condus după ”cadoul” nesperat făcut de Aioani, dar au fost egalați în repriza secundă, după al doilea șut expediat pe poartă de ”Marinari”.
Sabău: ”Trebuie să mă gândesc ce să fac ca anumiţi jucători să ajungă la un anumit nivel de pregătire”
”Un rezultat care ne mulţumeşte. I-am dat încredere adversarului pierzând mingi. Am reuşit să ţinem de rezultat, chiar dacă ne-au dominat în ultimele 20 de minute şi au controlat total jocul.
Trebuie să mă gândesc ce să fac ca anumiţi jucători să ajungă la un anumit nivel de pregătire. Sunt jucători care au calitate, dar au nevoie de pregătire.
Ca joc, am arătat bine. Poate prea mult am vrut să ţinem de rezultat şi prea puţin să facem ceea ce ştim mai bine, să avem posesie. La ultima pasă am fost neinspiraţi”, a spus Sabău.
Chestionat în legătură cu autogolul antologic al lui Aioani, ”Moțul” a spus că faza nu l-a luat deloc prin surprindere pe Cîmpanu.
”I-am văzut afectați”
”Se întâmplă în joc (n.r: greşeala lui Aioani). O greşeală, n-a fost surprins Cîmpanu. E un rezultat echitabil şi mare pentru noi, am jucat cu o echipă campioană. Mi-aş dori foarte mult să mă întâlnesc cu Gică Hagi în play-off. Nu numai eu, ci şi jucătorii, cei care investesc în noi. E un vis frumos.
I-am văzut puţin afectaţi, au spus că nu sunt mulţumiţi de cum ne-am comportat astăzi, ceea ce mă bucură pentru că îşi analizează foarte atent evoluţiile”, a mai spus Sabău.